Doliu în presa din România. Cristian Pavelescu, unul dintre cei mai iubiți oameni de la Observator, a murit
Doliu în presa din România. Cristian Pavelescu, unul dintre cei mai iubiți oameni de la Observator, a murit.
Cristian Pavelescu, Zefi, producător al jurnalelelor Antena 1, unul dintre cei mai vechi și mai iubiți oameni de la Observator, a murit. În această dimineață, la știrile de la Antena 1, a fost transmis un mesaj video emoționant.
”Aș vrea să spun mult despre Zefi, dar nu pot să spun decât mulțumesc, pentru că el m-a făcut să iubesc această meserie, mai mult nu pot să spun” a spus, în lacrimi, prezentatoarea Observatorului Matinal, Iuliana Pepene.
Mircea Ivan a spus despre Zefi, în mesajul Antenei 1, după moartea îndrăgitului producător, că era ”discret chiar și atunci când durerile nu-i dădeau voie nici să respire”. ”Zefi ne-a fost coleg, profesor, producător, iar de ieri, exemplu etern. Zefi, odihnește-te în pace” a continuat prezentatorul.
Andreea Berecleanu a transmis un mesaj emoționant
Cristian Pavelescu, producător la jurnalele Antenei 1, a decedat din cauza unei probleme care a avansat într-un ritm galopant. Jurnalistului i-a fost descoperită o tumoră la vezică, iar tratamentul urmat nu a dat niciun rezultat. Fostă colegă cu Cristian Pavelescu, Andreea Berecleanu, prezentatoare a Observatorului, a transmis un mesaj emoționant.
„Astazi s-a dus la Cer unul dintre cei mai talentati, modesti si buni oameni, Cristian Pavelescu. L-am cunoscut in 2003, l-am avut producator sute de jurnale, aveam multe afinitati. Nu ne lega doar o conversatie despre job, aveam si alte discutii despre viata.
Vedeam lucrurile la fel, nu-mi aduc aminte sa ne fi contrazis profesional, era si greu sa-i contesti sau sa-i corectezi stiinta si talentul. Ele veneau in primul rand din educatie. I se spunea Zefi, de la celebrul cineast Franco Zeffirelli. Pentru ca avea rabdarea, dorinta si priceperea de a face o capodopera din orice stire.
Din punct de vedere vizual, isi dorea sa obtina maximum de emotie. Ultima conversatie avuta a fost anul acesta, dupa un jurnal. Mi-am dat seama ca eram pe aceeasi lungime de unda, priveam la fel lucrurile. Simteam unde s-a gresit in jurnal, unde putea fi mai bine sau unde a fost extraordinar. Si de multe ori faceam haz de necaz, zambeam complice. Nu am stiut ca avea o suferinta, nu a vrut sa o impartaseasca pentru a nu deranja, a nu se victimiza. Zefi a avut multa forta, forta binelui. Si asa va ramane in amintirea mea, un om demn.
Astazi, la aflarea tristei vesti, am vrut sa vad ce a mai postat de curand pe pagina lui de fb. Si am dat de o imagine cu mine in regia de emisie. Ca un ultim dar din partea lui. S-a dus un om bun si drept. Dumnezeu sa te odihneasca in pace!”, a scris Andreea Berecleanu.